Noaptea Cercetătorilor.

Echipa consorțiului ReCoNnect, organizatoare a evenimentului european „Noaptea Cercetătorilor Europeni” din București, are deosebita plăcere de a vă invita să participaţi împreună cu elevii dumneavoastră la ediția din 2022 a acestui eveniment menit să faciliteze interacțiunea dintre cercetători și public. Manifestările vor avea loc anul acesta:

Vă reamintim că evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni are loc în fiecare an, simultan în 25 de țări, în ultima vineri din luna septembrie. În România consorțiul ReCoNnect organizează evenimente în 20 localități din România, și anume București, Cluj-Napoca, Galați, Suceava, Timișoara, Bacău, Baia Mare, Bistrița, Brăila, Buzău, Măgurele, Pitești, Satu Mare, Fălticeni, Focșani, Târgu Neamț, Geoparcul UNESCO Țara Hațeg, Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului, Geoparcul UNESCO (aspirant) Oltenia de sub Munte, Geoparcul Carpaterra.

Vă invităm să luați parte la eveniment cu un grup organizat de elevi. vă rugăm să completati următorul FORMULAR DE INSCRIERE sau sa ne transmiteți un mesaj și lista participanților la adresa ( Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. ). Veți primi în cadrul evenimentului, la INFO Point, diplome de participare în calitate de profesor coordonator grup.

Alte detalii privind activităţile preconizate vor fi actualizate permanent pe site-ul proiectului

Vă mulţumim și așteptăm în număr cât mai mare,

Echipa ReCoNnect

Organizatori ai evenimentului în București:

Accesul este liber!

Descarca Posterul activitatii