Afis Traseu Educational
Descarcă Metodologia de organizare şi funcţionare a învăţământului dual
CINE SE POATE ÎNSCRIE
Învățământul profesional se organizează după finalizarea clasei a VIII-a, pentru calificări de nivel 3 al Cadrului național al calificărilor din Registrul național al calificărilor, în funcție de nevoile pieței muncii, identificate prin documente strategice de planificare a ofertei de formare regionale, județene și locale.
Pregătirea prin învățământul profesional se realizează pe baza Standardelor de pregătire profesională aprobate de Ministerul Educației în urma consultării partenerilor sociali.
Învățământul profesional are durata de minim 3 ani și se organizează la solicitarea operatorilor economici, care vor asigura componenta de pregătire practică a elevilor. Pe parcursul celor trei ani de studiu se parcurg disciplinele pentru învăţământul obligatoriu şi modulele de pregătire de specialitate pentru obținerea calificării profesionale.
Elevii din învăţământul profesional beneficiază de susţinere financiară, de 200 lei pe lună, prin Programul naţional de protecţie socială "Bursa profesională", dar pot beneficia şi de susţinere financiară, stimulente şi alte forme de sprijin acordate de operatorul economic partener de practică.