Atribuţiile conform art.16, alin.3 din Ordinul 5530 / 2011

 

 3. Compartimentul dezvoltarea resursei umane, educaţie permanentă şi mentorat coordonează, monitorizează şi controlează perfecţionarea, formarea iniţială şi continuă a personalului didactic şi a personalului de conducere, de îndrumare şi de control din judeţ, respectiv municipiul Bucureşti şi are următoarele atribuţii:
   a) elaborează strategia de dezvoltare a resurselor umane la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti;
   b) identifică şi analizează nevoia de formare a cadrelor didactice debutante şi stagiare, precum şi a studenţilor din ultimul an de la facultăţile cu profil pedagogic;
   c) identifică nevoia de formare continuă şi de dezvoltare profesională a cadrelor didactice din judeţ, în colaborare cu casa corpului didactic;
   d) coordonează activităţile de perfecţionare organizate la nivelul unităţilor de învăţământ sau pe grupe de unităţi, prin comisii metodice, catedre şi cercuri pedagogice;
   e) proiectează, organizează şi monitorizează activitatea de perfecţionare prin definitivat şi grade didactice;
   f) planifică, coordonează şi monitorizează inspecţiile curente şi inspecţiile speciale pentru definitivarea în învăţământ şi acordarea gradelor didactice I şi II;
   g) selectează, organizează şi evaluează corpul de metodişti ai inspectoratului şcolar, în colaborare cu inspectorii de specialitate;
   h) stabileşte obiectivele şi organizează programele de formare continuă a personalului didactic din fondurile alocate bugetului pentru perfecţionare/formare continuă, conform nevoilor de formare identificate;
   i) monitorizează şi evaluează impactul programelor de formare asupra activităţii personalului didactic implicat;
   j) îndrumă şi verifică activitatea conducerilor unităţilor şcolare cu privire la formarea şi dezvoltarea resurselor umane;
   k) propune şi gestionează o reţea permanentă de unităţi de învăţământ, în baza unor acorduri-cadru încheiate între unităţile/instituţiile de învăţământ care asigură formarea iniţială şi inspectoratele şcolare, în condiţii stabilite prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului;
   l) stabileşte resursele activităţilor de mentorat: reţeaua de mentori, selecţia mentorilor, baza de date a persoanelor aflate în stagiul de practică în vederea ocupării unei funcţii didactice;
   m) organizează şi monitorizează activitatea corpului profesorilor mentori, în colaborare cu casa corpului didactic, în baza metodologiei specifice;
   n) întocmeşte, actualizează şi gestionează procedurile activităţilor desfăşurate la nivelul compartimentului.

Noutăți

Anunturi

Autentificare